Aventură pe pâine

Cu scopul de a promova mișcarea și un stil de viață activ, obișnuiesc să le propun elevilor mei, la începutul fiecărui an școlar, următoarea sarcină de lucru:

Prezintă un moment pe care l-ai trăit și crezi că definește cuvântul „aventură”.

Acest exercițiu nu doar că le dezvoltă aptitudinile de a susține un discurs, să se exprime liber, ci este și o modalitate excelentă de a face asocieri cu experiențele trăite, familiare lor. Așadar, ne așezăm cu toții în semicerc, creăm o atmosferă potrivită ritualului povestirii de peripeții printr-un fundal sonor potrivit, de preferat inspirat de sunetele din natură, și ne bucurăm de rememorările aventurilor de peste vacanță.

Andreea ne-a povestit prima aventura ei:

În vacanța de vară, am avut șansa să fac excursii în munții României. Am urmat potecile de munte și am urcat pe culmile Făgărașului. Peisajul a fost de vis, îți tăia răsuflarea: verdele crud al pășunilor alpine alterna cu cenușiul golaș al stâncilor care se înălțau spre cer ca niște săgeți. Uneori, aveam impresia că se și unesc, iar de bucurie, norii pufoși le îmbrățișau și dansau în jurul lor. Am petrecut mare parte din zi admirând natura, făcând poze în pășunea inundată de flori sălbatice încântătoare, iar noi, fetele, am împletit cununi pe care le-am luat ca amintire. Deși am făcut doar drumeții, drumul de întoarcere a fost o reală aventură. Începea să se 

însereze, iar noi aveam de străbătut o felie de pădure atât de deasă, încăt aveai impresia că, în urmă cu multă vreme, aici a căzut o ploaie fermecată și din fiecare strop a crescut un copac. La un moment dat, sesizăm un zgomot ciudat din spatele unui tufiș. Foșnetul părea tot mai puternic... Dacă e un urs? Se știe că urșii sunt la ei acasă în această regiune. Partea proastă era că ceva chiar se apropia de noi. Adulții erau îngrijorați și așteptau ca din negura de frunze să se ivească colții fioroși ai ursului deranjat de prezența noastră. Am rămas cu toții înmărmuriți când, din spatele tufișului și-a făcut apariția o pereche impresionantă de coarne și un țipăt specific: „Muuuu!”. Am râs cu toții când am văzut văcuța care, cel mai probabil, plecase în căutarea pășunii înmiresmate de la cabana ce se ascundea printre copaci, nu departe de liziera pădurii. Tot drumul am glumit și am imitat sunetele vacii pe care o crezusem urs.

Am râs copios cu toții și ne-am bucurat că întâlnirea a fost una prietenoasă.

Radu continuă cu o altă poveste plină de suspans și aventură:

Tatăl meu iubește aventura, dar mama preferă relaxarea. Vacanțele noastre erau, de obicei tare plictisitoare, cred că moștenesc setea de aventură a tatei. Anul acesta însă, i-a venit o idee năstrușnică. Auzind de excursiile personalizate organizate de Extreme Travel, agenție de turism specializată pe turismul de aventură, ne pomenim, într-o seară din luna aprilie, că vine tata acasă și ne spune: „Pregătiți-vă de vacanță! Vara asta mergem în Kenya!”. Eu zburdam de colo-colo de entuziasm, mama era împietrită. După ce și-a mai revenit din șocul inițial și a cerut detalii, tata i-a explicat că a ales această destinație pentru că el își dorește să experimenteze circuitele safari, iar ea se poate bucura de plajă, de mare... Trei luni mai târziu, iată-ne pe toți în Kenya. În cele din urmă, curiozitatea mamei a câștigat lupta cu confortul și am plecat toți trei în safari. Am văzut zebre, lei, antilope, vulturi care dădeau târcoale leșurilor... fiecare pas al animalelor îmi accelerau bătăile inimii, căci văzusem așa ceva doar la grădina zoologică, cel mult. Aici erau libere, și ne apropiam atât de mult de ele, încât cuvântul „aventură” trebuie să fi fost inspirat de asemenea trăiri.

După această povestire urmează o idee pe care elevii o susțin în unanimitate: ar trebui să le povestesc și eu despre ultima mea aventură. Mă conformez:

Peștera Porțile Bihorului, arhiva personală

Groapa Ruginoasa, arhiva personală

Deși nu am fost în locuri atât de îndepărtate, week-end-ul trecut, am dat o fugă la munte, unde am mâncat aventură pe pâine. Am și o rețetă pentru asta. O puteți nota: Aventură pe pâine. Se ia un traseu montan frumos, se adaugă niște scări improvizate din pietre sau lemne, se amestecă cu mult efort și drag de aventură, apoi, până se odihnește mixtura, se pregătesc amintirile neprețuite: un pumn de fructe de pădure, un mănunchi de fotografii și distracție cât cuprinde, care se adaugă peste ceea ce am obținut adineaori. La final, se ornează cu peisaje impresionante. Se degustă ori de câte ori ai poftă de o scânteie în viață. Asta a reprezentat pentru mine un tur în Munții Apuseni, în zona Arieșeni. Am coborât o pantă abruptă spre Peștera Porțile Bihorului, care semăna cu o arcadă ce face legătura dintre județele Bihor și Alba prin hăuri numai de natură știute. După-masa am petrecut-o tot pe un traseu. Am străbătut o pădure deasă, am cules conuri de brad până am ajuns în punctul culminant al drumeției: Groapa Ruginoasa, o formațiune calcaroasă de o frumusețe nemaipomenită. Tot efortul depus pe traseu, toată sudoarea și toată oboseala au dispărut în momentul în care în fața noastră a apărut această minune a naturii. Ne-am întors pe semiîntuneric, iar când am ieșit din pădure, pe un traseu mai lejer, ne-a întâmpinat luna, care ne-a călăuzit până la cazare, unde ne aștepta un foc de tabără. Ziua următoare, am luat-o de la capăt cu același entuziasm. Ne aștepta Peștera Scărișoara cu al ei ghețar, o bijuterie adăpostită de straja adâncurilor. Treptele de metal care te poartă în adâncuri, umezite de bruma tomnatică, au reprezentat aventura zilei...

Ghețarul de la Scărișoara, arhiva personală

Au urmat alte povești pe care elevii le rememorau cu atâta patos, încât ți se făcea dor de o escapadă în natură, de o excursie la munte, cu zile pline de aventură și seri petrecute la căldura focului de tabără, spunând povești. Iar timpul parcă a zburat prea repede, căci vocea ultimului povestitor se îngâna cu glasul răgușit al clopoțelului care ne spune mereu aceeași poveste...

Articol scris pentru SuperBlog 2018