Bursa Binelui: DA pentru educație, NU abandonului școlar
facebook.com/BursaBinelui.ro |
1. Conștientizează nevoile celor din preajma ta!
Deoarece cred cu tărie în ajutorarea aproapelui, am inițiat activitatea „Cărți citite, cărți fericite” alături de o clasă de boboci (a V-a), activitate care își propunea inițial doar promovarea obiceiului sănătos al lecturii, dar care a evoluat, în mod surprinzător, spre o dimensiune mult mai înaltă: din inițiativa elevilor, am decis să adunăm cărțile care „ne-au rămas mici” și să le donăm bibliotecii unei școli unde învață copii mai puțin norocoși. Drept urmare, mânați de curiozitate și de dorința de a face bine, iată-ne prezenți la o școală dintr-o zonă defavorizată din județ. Bucuria ce se citea pe chipurile inocente ale elevilor, privind la coperțile colorate ce se iveau din cutiile de carton, era neprețuită.
2. Inițiază activități tip schimb de experiență în zonele defavorizate!
A fost o zi memorabilă în care cu toții am avut de învățat o lecție importantă. A fost o lecție deschisă de socializare interculturală și interetnică, dar mai ales de bunătate, de mărinime. Copiii s-au jucat, au schimbat păreri, elevii mei fiind impresionați mai ales de traiul celor de la țară. Unul dintre elevi ne-a prezentat o zi din viața lui, departe de tehnologia ultra-performantă: se trezește dimineața, la ora 4, merge cu părinții și cu frații săi în pădure, la cules de ciuperci, ca să aibă bani de mâncare, apoi, pe la ora 10 ajunge la școală, iar acasă nu îi rămâne timp pentru lecții, deoarece trebuie să aibă grijă de gospodărie. Cu tristețe în privire, ne mărturisește că, cel mai probabil, va abandona școala după finalizarea clasei a VIII-a... Sau înainte...
3. Fii un model de bunătate pentru cei mai tineri!
Părinții au fost și ei implicați, oferindu-se să ne ajute cu transportul până la școala respectivă, fapt ce m-a bucurat enorm. Era semnul clar că faptele bune vor dăinui, că părinții le vor insufla odraslelor virtuți precum generozitatea și bunătatea, că Binele e în tine, în mine, în noi, în mâinile celor care doresc să ajute. De altfel, părinții sunt cele dintâi modele ale copiilor. Așadar, un om generos va crește un copil generos.
4. Promovează mijloacele moderne de donații!
bursabinelui.ro |
5. Convinge-i pe cei din jur de puterea pe care o au sufletele mari!
facebook.com/BursaBinelui |
6. Susținerea unei cauze și voluntariatul sunt și ele forme ale binefacerii!
Pentru cazuri ca cel prezentat anterior, susținerea comunității și implicarea altor persoane ca voluntari sunt elemente-cheie care ar putea stopa fenomenul de abandon școlar. Pregătirea unei mese calde sau ajutorul la teme le-ar fi de ajutor. Dacă nu-ți stă în putere, pe Bursa Binelui, poți deveni voluntar promovând proiectele din comunitatea locală prin resursele online. Și noi am aflat de acea școală de la alte persoane. „Bucuria Peniței” este un proiect similar, care luptă ca 24 de copii din medii defavorizate să rămână în școală. Cu siguranță, ecoul tău va ajunge la cine trebuie! Astfel, prin crowdfunding, puțin câte puțin se face mult!
7. Cei sărmani au nevoie de ajutor permanent, nu doar ocazional!
Nu e nevoie de sume mari pentru a face un bine, ne-am convins, dar e indicat să fim constanți, să nu dăruim doar de Crăciun sau de sărbători. La Bursa Binelui sunt acceptate donații între 5 și 1000 lei, activitatea ta fiind recunoscută prin diverse „gradații”, astfel că un donator poate ajunge de la Investitor începător la Acționar la Bursa Binelui, în funcție de numărul donațiilor, iar un voluntar poate urca de la Promotor pe Bursa Binelui la Prietenul Bursei Binelui, în funcție de numărul de share-uri.
Comentarii