Să motivăm copiii să citească!

elefantulmeu.ro

„Dacă un copil nu-și vede niciodată părinții citind, nici el n-o va face.”

arhivă personală
Nu știu cu exactitate cui îi aparțin aceste vorbe pline de adevăr, dar îmi amintesc că am citit un interviu în care scriitorul Mircea Cărtărescu ridica această problemă. Cititul este ca o zestre, o primești de la părinți. Prin intermediul părinților, copiii iau contact cu lumea fermecată a poveștilor de la vârste fragede, iar tendința de a imita comportamentul celor din jur este cheia care îndreaptă copilul spre deprinderile de cititor. Această imagine am surprins-o în tren, în timpul unei călătorii pe ruta Oradea-Timișoara, un drum care durează cam trei ore. Doi părinți, un copil și două cărți. Ce peisaj rar! O bună parte din drum, fiecare fusese însoțit de cartea lui, dar mama a preluat rolul de cititor pentru puiul ce se rezemase cu capul de umărul ei, ca pe o pernă fermecată ce avea să-l poarte într-o lume plină de aventuri. Nu m-am putut abține, a trebuit să surprind o imagine atât de frumoasă!

Puterea exemplului din propriul cămin

Am făcut cunoștință cu școala în anul 2000. Încă păstrez vii amintirile din prima zi de școală. Îmi amintesc nerăbdarea cu care am săltat în brațele mamei, bucuroasă că m-a trezit în dimineața aceea atât de importantă. Îmi amintesc că eram singura care deja știa să citească. Învățătoarea nu crezuse și mi-a dat de citit un fragment aleatoriu din Abecedar., chiar atunci, în prima zi de școală, de față cu toți noii mei colegi și părinții lor. Era textul dedicat literei S. Iar eu îl citisem perfect la primă vedere. Cum a fost posibil? Părinții mei nu activau în învățământ sau în domenii care să îmi deschidă orizonturi, dar citeau. Tata era pasionat de monografii sportive și cărți istorice, iar mama citea cam tot ce-i pica în mână. La final de săptămână, când avea timp liber, tatăl meu dezlega și foarte multe integrame, iar eu urmăream plină de curiozitate pasiunea lui și îl întrebam „Asta ce literă e?”, „Dar asta?”, „Și asta?”... Pe când aveam șase ani, cunoșteam toate literele majuscule de tipar și începeam să le deslușesc și pe cele mici. Aici m-a ajutat și faptul că ai mei urmăreau la televizor tot felul de filme, iar subtitrarea m-a ajutat să învăț și literele mici de tipar. De aceea, ca o paranteză, filmele subtitrate mi se par mult mai potrivite decât cele dublate. Mânată de o simplă curiozitate copilărească, stârnită spontan de preocupările părinților mei, ajunsesem să iau la rând poveștile copilăriei. Pentru că au observat și au dat ghes aptitudinilor mele. Până să ajung la școală, aveam toate poveștile preferate în colecție: „Ursul păcălit de vulpe”, „Scufița Roșie”, „Capra cu trei iezi”. Apoi, o carte veche, moștenită din biblioteca părinților, mi-a fost prietenă în primul an de școlar. Erau poveștile lui Creangă. Privind în trecut, e lesne de înțeles de ce se spune că părinții sunt primele modele ale copiilor. În toate compartimentele vieții.

elefantulmeu.ro

Mijloc de septembrie, an de an...

Viața de școlar a fost un drum cu suișuri și coborâșuri, unde suișurile erau reprezentate de orele din sfera reală, deoarece nu m-am regăsit niciodată în științele exacte, întâmpinând adesea dificultăți. Disciplinele umaniste au fost pe placul meu, am făcut performanță și eram motivată să descopăr cât mai multe lucruri noi. După cum spuneam și anterior, am amintiri destul de clare din viața de școlar, una dintre ele fiind și prima oră de limba română din fiecare nou an școlar. Toate caietele de limba și literatura română încep cu tradiționala „Listă de lecturi obligatorii și suplimentare”. Și mai țin minte că acel „obligatoriu” din titlu îmi dădea fiori pe spinare, iar la categoria „suplimentare” nu se regăseau titlurile cărților pe care le parcurgeam de bună voie în timpul vacanței de vară. Le citisem pe nerăsuflate și nu am ocazia să povestesc despre ele la ora de limba română? Cum vine asta?

Mijloc de septembrie, an de an... de cealaltă parte a catedrei

În 2017 am dat primul examen de titularizare, iar nota obținută mi-a dat ocazia să trec de cealaltă parte a catedrei și să devin, după ani de muncă, profesor de limba și literatura română. După datină, am început caietul cu „Lista de lecturi...” și m-am oprit aici. Fără „obligatorii” și „suplimentare”. Sunt cuvinte prea mari, iar eu prea mică, fiind în primul an de învățământ. În plus, gusturile pentru lectură s-au schimbat cu fiecare generație. Mai întâi, voiam să analizez atitudinea elevilor mei față de citit, așa că am consemnat doar titlurile pe care urma să le regăsim în manual pe parcursul anului școlar, cum ar fi clasicele I. L. Caragiale - „Schițe și momente” sau Petre Ispirescu - „Basmele românilor” pentru clasa a V-a. Pentru categoria lecturi suplimentare, le-am permis elevilor să ia avânt și să zboare. Să aleagă titlurile care îi atrag, cu posibilitatea de a le recomanda eu titluri în cazul în care au nevoie de ajutor. Iar pentru a promova cititul, am declarat fiecare ultimă zi de vineri din lună „Ora de lectură. Fiecare elev prezenta colegilor o carte citită, urmărind să relateze acțiunea astfel încât să nu dezvăluie finalul, să evidențieze ce i-a plăcut și ce i-a displăcut, concluzionând cu un răspuns la întrebarea „Ce am învățat citind această carte?”. Pentru că lectura este despre suflet, despre lecțiile de viață pe care le primim prin intermediul personajelor de hârtie. Și e uimitor ce făbricuțe de procesare a informației pot fi unii copii, câtă imaginație poate izvorî dintr-un căpșor îmbrăcat în zâmbete și inocență! 

elefantulmeu.ro

Cărți citite, cărți fericite

În opinia mea, deși cărțile fac obiectul de bază a disciplinei pe care o predau, acestea nu sunt optim promovate în rândul elevilor. Noțiunile „obligatorii”, „suplimentare”, absența unor exemple în familie îi determină pe mulți dintre elevi să tragă o concluzie prematură: aceea că cititul este desuet, că este o activitate care nu își mai găsește însemnătatea în epoca guvernată de viteză pe care o trăim. Nu îi învinovățesc, nu pot învinovăți pământul că nu dă roade, dacă agricultorul n-a pus sămânța și nici nu pot obliga un boboc de trandafir să de deschidă mai repede decât propriul ritm. Și atunci, pentru a promova lectura, am decis că e timpul să învățăm de la copiii care nu au atât de multe posibilități, implicit nici acces la o librărie sau o bibliotecă pentru a parcurge o carte, fie din necesitate, fie de plăcere. Astfel, fiecare elev a adus de acasă o carte care i-a rămas mică și am plecat înspre o școală din mediul rural, ca să-i îmbogățim biblioteca și ca elevii cu posibilități financiare limitate să se poată bucura de lecturile copilăriei, plecând de la ideea că o carte este fericită atunci când este citită.

Cărți personalizate

Ceea ce generează plăcerea lecturii, farmecul ei, este modul în care cititorul se identifică în cele expuse, empatia pe care o simțim față de trăirile unor personaje, sentimentele care ne încearcă atunci când parcurgem o poezie, suspansul care se creează în jurul conflictului. Emoția și imaginația sunt principalele elemente care dezvoltă apetitul pentru citit al copilului, exact așa cum noi, adulții, dorim ca o carte pe care urmează să o citim să aprindă o scânteie în noi, în sufletul nostru.

Din fericire, vremurile pe care le trăim nu au adus doar dezvoltare tehnologică, ci și o revoluție în domeniul cărți pentru copii. Cărțile personalizate transformă copiii în eroii propriilor lor povești. Se vor avânta în călătorii pline de aventură, vor salva prințese și se vor împrietenii cu necuvântătoarele, deschizând larg poarta imaginației, un tărâm fermecat pe care orice copil merită să îl cunoască și să îl cucerească. Editura Elefantul Meu face posibil acest lucru prin cele 23 de cărți personalizate cu povești ilustrate pentru copii, adresate diverselor categorii de vârstă.

elefantulmeu.ro
Plusurile cărților personalizate pentru copii:

este o carte unică, se poate tipări doar după comunicarea numelui copilului;

stimulează încrederea în sine, în propriile puteri, copilul devenind eroul unei povești captivante, de neuitat;

conferă atractivitate lecturii, activitatea devenind o plăcere prin ilustrațiile captivante care însoțesc povestea;

✓ cultivă valori ca prietenia, numele unui bun fiind prezent în cadrul poveștii;

dezvoltă imaginația copilului dornic să exploreze lumea înconjurătoare, acțiunea căpătând originalitate și prin faptul că totul se desfășoară în orașul unde ambii copii au crescut;

studiile efectuate au demnostrat că efectul cărților personalizate în viața școlară este semnificativ, prin creșterea interesului față de lectură.

Există și aspecte „negative”:

🗙 creează dependență! O astfel de carte va stârni interesul copiilor într-o asemenea măsură, încât nu se vor mulțumi cu un singur exemplar. Dar profesorii apreciază viciul lecturii și îi asigură pe toți copiii și elevii că nu există reacții adverse.

Iată o idee inspirată în materie de cadouri pentru copii. Dăruiește-i micuțului tău o carte personalizată de Crăciun și nu va fi cadorisit doar cu o poveste în care deține rolul principal, ci va primi și darul lecturii, pașaportul de intrare într-o lume plină de farmec, unde imaginația e aprinsă de la un paragraf la altul. Fii alături de el când face acești primi pași, sprijină-l când îi va fi greu și încurajează-l să vadă misiunea cititului: descoperirea propriilor profunzimi prin poarta imaginației. Pasiunea pentru citit ia naștere acasă, în sânul familiei, școala doar o alimentează și o întreține! 


P.S. Copilul din mine țopăie de fericire, căci a găsit o carte personalizată croită exact pe sufletul (și numele) meu.
elefantulmeu.ro

Articol scris pentru SuperBlog 2020

Comentarii

Voi citiți...