Îndrăznesc să-mi proiectez viitorul!

AIA Proiect

Ce este viitorul? Să fie un vis pe care puterea miraculoasă a voinței îl poate pune în aplicare? Este, oare, o călătorie spre care drumul vieții și al destinului ne poartă pe meleaguri nebănuite? Poate că este o mare pe care o străbați cu gândul, aspirând la atingerea țărmului opus... Sau poate o casă pe care o construiești în întregime, de la primii pași, de la pregătirile inițiale până la proiect, realizare și întreținere. Ține minte acest ultim aspect. Dacă nu te pricepi la construcții, caută repede un dicționar de construcții, ca să înțelegi pe deplin la ce mă voi referi în cele ce urmează.

Eu cred că viitorul este un pahar în care noi înșine vărsăm câte un strop din fiecare din cele pomenite mai sus, că viitorul este un buchet de arome și planuri, este țelul fiecăruia de a lupta în viață. Îți dai seama de asta în momentele de cumpănă, când simți că totul se prăbușește, dar proiecția planurilor tale e ancora care te menține ferm în fața capitulării. În momentul în care aripile cu care zburai spre înfăptuirea planurilor tale de viitor sunt strivite de neprevăzut, de intrigi sau neputință, rămâi cu sufletul zdrobit, te simți privat de cel mai mare dar al ființei umane: să visezi, să speri și să realizezi ceea ce-ți propui. Brusc, parcă tot viitorul se transformă într-un vis din care te-ai trezit mult prea repede, într-un drum anevoios, închis în punctul culminant, o corabie care se scufundă în adâncul mării...

Dar viitorul meu este asemenea unei case... Asemenea unei case active, ca să fiu mai precisă. Da, am ales să îl proiectez după tiparul unei case pentru astfel mă pot asigura de trăinicia și stabilitatea lui. Viitorul meu e ca o casă activă, care îmi oferă un grad ridicat de confort în ciuda obstacolelor ivite, are un impact minim asupra „mediului”, adică nu va dezechilibra ceea ce în mod natural coexistă în jurul său, dar are și un consum scăzut de energie, aproape de zero. Pe acest principiu, o astfel de casă nu îți va pricinui cheltuieli financiare exagerate, iar viitorul orânduit așa nu te va seca de resursele interioare, nu-ți va risipi speranța și dorința de a-ți continua planurile.

Să-ți povestesc puțin despre ele, despre felul în care îmi proiectez viitorul și cum reacționez în fața piedicilor... Scriu pe acest blog de când eram clasa a VIII-a, anul acesta vor fi 12 ani de când primele gânduri au fost tastate pe aceste pagini virtuale. Fără să îmi dau seama, începusem proiectul unei case, îmi pregătisem terenul pe care urma să clădesc o casă a blogging-ului. După suișuri și coborâșuri, după zeci de subiecte și direcții abordate, timp în care pe terenul meu parcă răsăreau doar buruieni, am început să scriu despre locuri dragi din apropierea mea, promovând atracții turistice din zona Bihorului. Iar acele articole, spre surprinderea mea de adolescentă, păreau bine primite, erau unele din cele mai citite. Am început astfel un proiect, proiectarea unui viitor în blogging-ul de călătorie. Voința e cheia în această etapă. La scurt timp, am început turnarea fundației, acceptând provocarea unei publicații locale de a scrie despre obiectivele turistice din Oradea și din județul Bihor. Aparent floare la ureche, începutul a fost anevoios, deoarece în urma mea existau doi ani de articole care mai de care mai interesante și mai captivante. E ca și cum în timpul săpăturilor de la fundația casei ai da de un sit arheologic, de un tezaur care te poate împotmoli. Ce faci? Te dai bătut sau continui să lupți când totul pare potrivnic? Prin multă documentare și speranța că visul meu va avea mai multe șanse de realizare pe această cale, astăzi, fundația casei mele este aproape gata. Văzând progresul, anul trecut am „cumpărat” și cărămizile: am început să scriu recenzii ale anumitor locuri pe care le vizitasem, ba chiar și un proiect de suflet pe care l-am denumit „Imagini cu povești”. Foloseam cadre reușite surprinse în vacanțe sau crâmpeie din viața orădeană și încropeam în jurul lor povești. Fiecare episod urma să devină o părticică a parterului casei mele, iar călătoriile programate pentru acest an urmau să devină cărămizile necesare pentru următorul nivel. 

Dar se pare că ceva s-a întâmplat. O umbră întunecată împiedică continuarea construcției viitorului meu și nu numai. Popoare întregi stau în casele lor din cauza unui inamic parșiv și nevăzut, un inamic care mi-a spulberat planurile, idealurile. Ce e de făcut în această situație? Ei, bine, am decis să pun pe pauză proiectul și să fac ce face toată lumea: să mă adăpostesc în încăperile deja finalizate. Amintirile-mi sunt camera de zi și speranța mi-e dormitorul. Credința că totul se va finaliza cât mai curând e curtea în care mă plimb și visez cu ochii deschiși la ziua când poarta nu va mai fi ferecată, iar lumea de dincolo de ea va fi sigură și regenerată, gata de admirat și explorat. 

Așadar, la adăpostul planului meu pe jumătate realizat, visez la continuarea viitorului întrerupt subit. Visez la primele plimbări pe străzile Oradiei, capitala Art Nouveau a României, la bucuria reîntâlnirii cu străzile pe care le-am străbătut de atâtea ori. Cât de frumoase și deosebite îmi vor părea acum! Îmi imaginez cât de dulce va fi revederea cu albia Crișului Repede, locul meu preferat de promenadă și cu cârdurile de rațe sălbatice și lebede care se vor apropia sperând la o atenție gustoasă din partea mea. Visez cu ochii larg deschiși de speranță la bucuria revenirii la un ritm normal, la fericirea unei zile pline și obositoare, la stresul bagajelor de dinaintea unei plecări. Apoi, plănuiesc în gând itinerarii pentru călătoriile ce vor urma după ce totul va fi ca înainte. Plănuiesc și drămuiesc fiecare moment al zilelor pe care le voi petrece la malul mării. În iulie, august, septembrie, ori poate că doar anul viitor. Îmi notez idei pentru articolele ce vor urma. Cert este că lucrurile se vor reașeza pe făgașul lor, trebuie să fie așa, iar o pauză nu trebuie să ne descurajeze sau să ne doboare. Acum este timpul redescoperirii lumii noastre interioare, ca în viitor să o putem explora pe cea exterioară la capacitate maximă, să savurăm fiecare moment. Nu mă panichez, am grijă de mine, nu mă demoralizez, visul de a avea un blog de călătorii în viitor continuă. Nu azi, poate mâine, poate poimâine. Nu epuizez resurse, nu dezechilibrez ceea ce se află în jurul meu.

Indiferent de rezoluțiile pe care ți le-ai făcut pentru acest an, nu renunța la ele, indiferent de natura lor. Dacă marea ta dorință pentru 2020 a fost o casă nouă, ai dreptul să ți-o proiectezi după bunul plac în propriile gânduri. Din aceleași idealuri îndrăznețe s-a născut și casa nZEB, casa cu consum aproape zero, o casă care produce energia necesară prin calcularea la milimetru a celei mai bune orientări, astfel ca tu să te bucuri de confort maxim, fără ca viața modernă să afecteze mediul. Astfel de case au apărut în România din anul 2017, iar astăzi cuceresc tot mai mulți oameni dornici să reducă semnificativ costurile de întreținere. Investiția în construcția unei astfel de case este rentabilă tocmai prin prisma faptului că recuperarea acesteia se realizează prin economiile semnificative la capitolul facturi lunare. Nu renunța la planurile tale, transformarea lor din proiect în realitate stă numai în voința ta!

arhivă personală

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020, proba 9