Scapă de tristețe cu un singur pas: Experimentează!

Eu sunt Daniela și la fel ca tine, ca toți ceilalți, am pornit în viață cu un ideal. De mică m-a atras activitatea didactică, de prin gimnaziu am știut că vreau să îi ajut pe alții să știe la fel de bine ca mine. Îmi era ușor să învăț logic și la fel de ușor să explic anumite noțiuni pe care unii dintre colegii mei nu le înțeleseseră din prima. Și am început să muncesc, visând că, într-o zi, voi deveni profesor...

Zilele treceau, anii au zburat și m-am trezit proaspătă absolventă a Facultății de Litere. Mă mândream, doar am luptat ani întregi pentru ca eu, fetița simplă și sârguincioasă din a doua bancă de la perete, să ajung în fața clasei, acolo, la catedra dinspre care curgeau râuri de cunoștințe și informații. Din aceeași băncuță veche, care azi o fi ajuns lemn de foc sau e scrum îmbrățișat de humă umedă, analizam profesorii, de parcă voiam să fur meserie. Iar acum eram absolventă, gata să dau tot ce-i mai bun din mine. Și am susținut primul meu examen de titularizare. L-am luat cu 9,60.

Lipsa posturilor, metodologia, sistemul, în general, nu fac casă bună cu debutanții, așa că media mare nu mi-a adus un post propriu, „de cursă lungă”, am luat singura jumătate de normă disponibilă pe un an la o școală bună din oraș. Am avut copii extraordinari, de care îmi amintesc cu mare drag și acum. M-am bucurat că astfel am reușit să pun măcar o cărămidă la fundația unor adulți de mâine. Și atât a fost... basmul s-a terminat brusc, dar nu cu celebrul „Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, ci cu un coșmar: nu sunt posturi.

Arhivă personală

Începutul noului an școlar mă prindea total demoralizată. Aveam impresia că aștept pe un peron pustiu, încărcată de valize pline cu visuri și idealuri mărețe, un tren care nu va opri niciodată în gara mea. Iar eu deja investisem toate resursele, toate speranțele într-un bilet la clasa I... Mă simțeam prăbușită, un gheizer plin de informații care ar fi vrut să iasă la suprafață. Explodam. Mă vedeam ca o epavă care, cine știe când va mai ieși din port dacă nu are o rută a sa și ce să transporte în largul ocean al educației.

Dar două ancore au salvat-o când, în primăvara anului trecut, am realizat că bucuriile apar în calea noastră când ne așteptăm mai puțin. Două pasiuni care dormeau adânc în mine s-au trezit mai energice ca niciodată, deșteptate de ocazii de care nu aș fi profitat dacă eram prinsă în sistemul de învățământ:

1. Fotografia

Un anunț apărut pe rețelele de socializare a picat la țanc: se organiza un curs de artă fotografică în oraș. M-am înscris fără să stau pe gânduri și, de-a lungul orelor de practică am realizat că arta te salvează, că actul artistic e frânghia înfășurată în jurul corpului ca să nu cazi escaladând versantul.

2. Activitatea jurnalistică

Prima mea dragoste, scrisul, a înflorit imediat după finalizarea cursului de artă fotografică. Trimisesem un CV unei publicații online care promovează frumusețile orașului Oradea la scurt timp după ce învățământul mi-a dat papucii și nu m-am așteptat să primesc vreun răspuns. Dar, de aproape un an, sunt într-o relație care îmi aduce foarte multă împlinire cu crearea de conținut. Orele de documentare, noutățile aflate în urma acestora mă fascinează. Practic, mă redescopeream pe mine însămi în timp ce tainele orașului natal se derulau prin fața mea, una câte una.

Ce am învățat? Să aștept ca viața să își urmeze cursul în ritmul propriu, că nu poți schimba cadența unui episod din existența ta, dacă partitura e scrisă altfel. Am învățat să nu mai am așteptări nefondate, să fiu împăcată că am dat ce-am avut mai bun și că nu depinde totul doar de mine. Iar atunci am încetat să mă mai învinovățesc pe mine. Și ce povară mi s-a luat de pe suflet! Am învățat că această etapă e necesară pentru mine, că e un răgaz apărut ca să experimentez lucruri noi, că pentru asta sunt perioadele dificile: să te ridici, să privești cu atenție în toate părțile și să-ți alegi o nouă traiectorie. Când drumul pe care vrei tu să pornești e în lucru, ia-o pe o rută ocolitoare, chiar dacă ți-e necunoscută și te temi de obstacolele care pot apărea neprevăzut. Experimentează!

Da, pe portița de evadare scrie mare să experimentezi, să ieși din zona ta de confort. Totul e să ai voință să ieși pe acea ușă, cu încrederea că viața ta se va schimba. Dacă ești în pană de idei sau nu ai norocul să îți bată oportunitățile la ușă, cum am pățit eu, să știi că sunt specialiști care te pot ajuta. Experimentează!

www.experimenteaza.ro

Nu am repetat întâmplător exclamația, ci chiar acesta este numele unei platforme care îți stă la dispoziție când vrei să încerci ceva nou ori când de năpădește melancolia. Dacă ai chef de adrenalină, alege un zbor cu balonul sau rafting pe Jiu. Dacă dorești relaxare, optează pentru o experiență asiatică de 4 ore într-un spa de lux. Dacă ești setat pe „experiențe dezvoltare personală”, poți să-ți hrănești latura spirituală cu un week-end într-un castel medieval unde vei învăța să modelezi ceramică de Cucuteni sau să înveți să faci kurtos kalacks într-un city-break în secuime (asta mi-ar prinde bine și mie, mereu răspund „Prezent!” la tarabele cu kurtos când e vreun târg în Oradea).  

Cert e că Experimentează.ro este furnizorul tău de experiențe care te vor face să te redescoperi și să treci peste momentele dificile din viață, ajutându-te să vezi și latura plină a paharului: totul e trecător, chiar și neplăcerile, viața e scurtă, așa că trăiește din plin fiecare clipă! Experimentează!

Articol scris pentru Spring SuperBlog2020, proba 2