Scapă de tristețe cu un singur pas: Experimentează!
Eu sunt Daniela și la fel ca tine, ca toți
ceilalți, am pornit în viață cu un ideal. De mică m-a atras activitatea
didactică, de prin gimnaziu am știut că vreau să îi ajut pe alții să știe la
fel de bine ca mine. Îmi era ușor să învăț logic și la fel de ușor să explic
anumite noțiuni pe care unii dintre colegii mei nu le înțeleseseră din prima.
Și am început să muncesc, visând că, într-o zi, voi deveni profesor...
Zilele treceau, anii au zburat și m-am
trezit proaspătă absolventă a Facultății de Litere. Mă mândream, doar am luptat
ani întregi pentru ca eu, fetița simplă și sârguincioasă din a doua bancă de la
perete, să ajung în fața clasei, acolo, la catedra dinspre care curgeau râuri
de cunoștințe și informații. Din aceeași băncuță veche, care azi o fi ajuns
lemn de foc sau e scrum îmbrățișat de humă umedă, analizam profesorii, de parcă
voiam să fur meserie. Iar acum eram absolventă, gata să dau tot ce-i mai bun
din mine. Și am susținut primul meu examen de titularizare. L-am luat cu 9,60.
Lipsa posturilor, metodologia, sistemul,
în general, nu fac casă bună cu debutanții, așa că media mare nu mi-a adus un
post propriu, „de cursă lungă”, am luat singura jumătate de normă disponibilă pe
un an la o școală bună din oraș. Am avut copii extraordinari, de care îmi
amintesc cu mare drag și acum. M-am bucurat că astfel am reușit să pun măcar o
cărămidă la fundația unor adulți de mâine. Și atât a fost... basmul s-a
terminat brusc, dar nu cu celebrul „Și au trăit fericiți până la adânci
bătrâneți”, ci cu un coșmar: nu sunt posturi.
 |
| Arhivă personală |
Începutul noului an școlar mă prindea total demoralizată. Aveam impresia că aștept pe un
peron pustiu, încărcată de valize pline cu visuri și idealuri mărețe, un tren
care nu va opri niciodată în gara mea. Iar eu deja investisem toate resursele,
toate speranțele într-un bilet la clasa I... Mă simțeam prăbușită, un gheizer plin de informații care ar fi vrut să iasă la
suprafață. Explodam. Mă vedeam ca o epavă care, cine știe când va mai ieși din
port dacă nu are o rută a sa și ce să transporte în largul ocean al educației.
Dar două ancore au salvat-o când, în primăvara anului trecut, am realizat că
bucuriile apar în calea noastră când ne așteptăm mai puțin. Două pasiuni care
dormeau adânc în mine s-au trezit mai energice ca niciodată, deșteptate de
ocazii de care nu aș fi profitat dacă eram prinsă în sistemul de învățământ:
1. Fotografia
Un anunț apărut pe rețelele de socializare
a picat la țanc: se organiza un curs de artă fotografică în oraș. M-am înscris
fără să stau pe gânduri și, de-a lungul orelor de practică am realizat că arta
te salvează, că actul artistic e frânghia înfășurată în jurul corpului ca să nu
cazi escaladând versantul.
Prima mea dragoste, scrisul, a înflorit
imediat după finalizarea cursului de artă fotografică. Trimisesem un CV unei
publicații online care promovează frumusețile orașului Oradea la scurt timp
după ce învățământul mi-a dat papucii și nu m-am așteptat să primesc vreun
răspuns. Dar, de aproape un an, sunt într-o relație care îmi aduce foarte multă
împlinire cu crearea de conținut. Orele de documentare, noutățile aflate în
urma acestora mă fascinează. Practic, mă
redescopeream pe mine însămi în timp ce tainele orașului natal se derulau prin fața mea, una câte una.
Ce am învățat? Să aștept ca viața să își urmeze cursul în ritmul propriu, că nu
poți schimba cadența unui episod din existența ta, dacă partitura e scrisă
altfel. Am învățat să nu mai am așteptări nefondate, să fiu împăcată că am dat
ce-am avut mai bun și că nu depinde totul doar de mine. Iar atunci am încetat
să mă mai învinovățesc pe mine. Și ce povară mi s-a luat de pe suflet! Am
învățat că această etapă e necesară pentru mine, că e un răgaz apărut ca să
experimentez lucruri noi, că pentru asta sunt perioadele dificile: să te
ridici, să privești cu atenție în toate părțile și să-ți alegi o nouă
traiectorie. Când drumul pe care vrei tu să pornești e în lucru, ia-o pe o rută
ocolitoare, chiar dacă ți-e necunoscută și te temi de obstacolele care pot
apărea neprevăzut. Experimentează!
Da, pe portița de evadare scrie
mare să experimentezi, să ieși din zona ta de confort. Totul e să ai voință să
ieși pe acea ușă, cu încrederea că viața ta se va schimba. Dacă ești în pană de
idei sau nu ai norocul să îți bată oportunitățile la ușă, cum am pățit eu, să
știi că sunt specialiști care te pot ajuta. Experimentează!
 |
| www.experimenteaza.ro |
Nu am repetat întâmplător
exclamația, ci chiar acesta este numele unei platforme care îți stă la
dispoziție când vrei să încerci ceva nou ori când de năpădește melancolia. Dacă
ai chef de adrenalină, alege un zbor cu balonul sau rafting pe Jiu. Dacă
dorești relaxare, optează pentru o experiență asiatică de 4 ore într-un spa de
lux. Dacă ești setat pe „experiențe
dezvoltare personală”, poți să-ți hrănești latura spirituală cu un
week-end într-un castel medieval unde vei învăța să modelezi ceramică de
Cucuteni sau să înveți să faci kurtos kalacks într-un city-break în secuime
(asta mi-ar prinde bine și mie, mereu răspund „Prezent!” la tarabele cu kurtos
când e vreun târg în Oradea).
Cert e că Experimentează.ro
este furnizorul tău de
experiențe care te vor face să te redescoperi și să treci peste
momentele dificile din viață, ajutându-te să vezi și latura plină a paharului:
totul e trecător, chiar și neplăcerile, viața e scurtă, așa că trăiește din plin fiecare clipă!
Experimentează!
Articol scris pentru Spring SuperBlog2020, proba 2
Comentarii