Și eu sunt Aurora Serafim

sidonia.ro

Chiar și tu ești. Sau ea, cea cu care ți-ai intersectat întâmplător privirea când ai traversat strada de dimineață, în drum spre muncă. Dacă nu mă crezi pe cuvânt, citește rândurile următoare și îți voi dovedi că fiecare dintre noi avem un strop din sufletul și experiențele de cuplu ale personajului eponim al Sidoniei Drăgușanu.

Recunoaște că și tu, eu sau ea am trecut prin experiențe similare. Am petrecut zile și nopți în negura dezamăgirii când iubirea toxică ce o purtam unui bărbat nepotrivit, dar care era universul nostru, soarele în jurul căruia gravitau toate speranțele și planurile noastre de viitor ne-a părăsit ca frunzele de toamnă. O clipă doar și o adiere rece a spulberat o parte și din sufletul meu... Îmi amintesc și acum... Eram în stare să îi pun lumea la picioare, dar el absorbea mierea dulce a inimii și o înapoia sub formă de venin amar. Mă agățam de iluzii și scenarii de împăcare pe care le împleteam cu flori de câmp și sentimente curate, iar el gusta din dulceața iubirii și a păcatului, lăsând în urmă un gol ce părea de neumplut. Îl căutam în gânduri, în amintiri, pe stradă, în alți oameni, doar-doar ochii mei și ai lui se vor intersecta și iarăși vor sclipi împreună în lumina iubirii. Mi-l închipuiam că suferă, că e și el la fel de nefericit. Dar, asemenea lui Ștefan, el parcă  a șters cu buretele momentele de fericire, iar tăblița pe care și-a scris amorul otrăvit a rămas curată ca lacrima, gata să scrie pe ea o nouă istorie de dragoste. Iar eu continuam să mă întreb dacă lacrimile mele nu au lăsat o urmă care să îi întoarcă privirea spre mine, dacă adierea parfumului meu pe sacoul său nu îi mai aduce aminte de mine, dacă strigătul mut al sufletului pereche nu-și va sădi ecoul în inima lui. Zi de zi, ani la rând am așteptat picătura de ploaie care să reînvie țărâna aridă, uscăciunea ce pusese stăpânire pe ființa mea. Acea așteptare chinuitoare, întrebările retorice, teama de a fi văzută în compania altui bărbat, prezența fantomatică a trecutului care te vizita ori de câte ori încercai să îți dai o nouă șansă și îți cerea o vamă pe care nu ți-o permiteai, ca să treci de cealaltă parte a frontierei, în ținutul fericirii absolute... Toate au întunecat zile senine și suflete pline de o iubire curată ce rămăsese fără voce să-și cânte bucuria, au bântuit nopți albe și o minte obosită ce nu se putea odihni, căci închipuirea unui nou început mai glorios, mai luminos, consolidat ca o fortăreață se ivea la orizont iar și iar...

Și tu ai fost prinsă asemenea mie, asemenea ei în brațele speranței de a putea să cânți din nou armonia iubirii, dar părerile celor din jur ți-au dezacordat vioara sufletului, transformând totul în incertitudine, în teama de a păși pe un nou drum, iar la mijlocul lui să realizezi că ai pornit alături de o nouă dezamăgire. Și eu, tu sau ea am cunoscut un Liviu Runcan, un bărbat care avea toate calitățile necesare să îți aducă raza de soare, poate era chiar un inginer, poate avea și doi copii sau măcar unul, dar ideile preconcepute ale societății au umbrit acel timid elan care ți-a desenat un zâmbet pe chipul inundat de neștiute râuri de lacrimi. Oare din ce rocă dură poate fi construit chipul nostru diafan, de nici șiroaiele nestăvilite de lacrimi nu reușesc să îl erodeze și să își lase întipărite văile? De ce roca din care e zămislit sufletul femeiesc nu e la fel de dură? De ce toate dezamăgirile și influențele oamenilor nepotriviți sapă în el văi și avene adânci ce cu greu își găsesc leac? Sau, poate că într-o altă eră, rănile se vor vindeca... Dacă acea eră e o nouă iubire, nu te sfii! Tu să nu rămâi prinsă în trecutul otrăvitor și nici să nu dai crezare lumii rele. Și eu am căzut pradă vulturilor parșivi ce așteptau moartea sentimentelor în deșertul de vorbe goale, dar am învățat că oricine are dreptul la o nouă iubire. Divorțat sau văduv, cu copii sau fără, taina iubirii se ascunde în fiecare dintre noi. Poate că și tu cunoști o Lavinia care, cu ideile ei preconcepute, ți-a cutremurat încrederea. Dar dacă în fiecare primăvară îți scoți ghivecele cu flori să se scalde în lumina caldă a soarelui, de ce să nu îți lași și inima să se bucure și să se prindă în valsul unei noi șanse, în lumina unui nou început?

Și eu, și ea, recunoaște că și tu ai nutrit măcar o dată sentimente pe care, la început, nu ți le-ai explicat față de colegul care îți împărtășea preocupările, pasiunile. Poate că le-ai înăbușit, ori poate că le-ai pus într-un colț de suflet ca pe un copil pedepsit pentru o greșeală naivă, spre care îți îndreptai privirea doar cât să verifici că mai e acolo. Sau poate că, fără să îți dai seama, interesele comune te-au adus în preajma unui om capabil să te adăpostească sub o umbrelă de prietenie, liniște sufletescă și iubire, sub ploaia de stele ce anunța împlinirea după care sufletul îți era însetat... 

În oricare ipostază te-ai fi aflat, „Jurnalul Aurorei Serafim” demitizează iubirea și aduce relația de cuplu în realitatea fiecăreia dintre noi, fără artificii și arabescuri fanteziste. Și eu, și tu, și ea, întreaga suflare feminină se va regăsi în cel puțin una dintre ipostaze. Sidonia Drăgușanu surprinde prin iubirea atât de firească, de umană pe care o zugrăvește, suprinde deopotrivă greșelile ei, slăbiciunile și lupta trecutului, ce continuă să bântuie prezentul, cu forța regeneratoare de care sufletul nostru are atâta nevoie. Pe când marile povești de dragoste sunt construite din hârtie și fantezie, personajele Sidoniei Drăgușanu palpită viață, emoție, trăiri autentice în care eu m-am regăsit. Și tu te vei regăsi... Și ea... Poate că și el...

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019