Cum știi că a venit timpul să scapi de mobilierul moștenit de la străbunica?

Supa cu pui de casă, sărmăluțele tradiționale, tortul festiv cu ciocolată, ouăle roșii. Toate sunt gata pregătite să fie puse pe masa de Paște. Mai rămâne să așez totul în sufragerie și musafirii pot sosi.

Intru în living, dar priveliștea mă doboară. Aceleași scaune plictisite, vechi, reminiscențe de la străbunica. În centru, o masă cu stări febrile, cred, căci altfel nu îmi explic frisoanele, tremurăturile picioarelor la fiecare mișcare. Deși bătrână, e relativ sigură, încă în putere, încă în stare să poarte greutatea unei mese îmbelșugate și a decorului. Dar nu pot garanta că scaunele vor fi la fel de loiale datoriei lor. Picioarele se mișcă în toate părțile căci, de-a lungul vieții lor au îndeplinit inclusiv rolul de scară cu care să îmi asigur accesul la rafturile superioare ale dulapurilor, fapt ce le-a accelerat degradarea. V-am spus că sunt moștenire de la străbunica? Pentru perioada în care le cumpărase, nu oricine își permitea astfel de mobilier, drept urmare a fost păstrat în condiții ireproșabile o lungă perioadă de timp, mai mult nefolosit, „de decor”. Acum, ar putea fi clasate cu succes în categoria "antichități nedorite", deoarece arcurile tapițeriei râd din tot sufletul lor metalic atunci când persoana așezată produce o minimă mișcare. Nici confortabile nu sunt. Ca să maschez senzația neplăcută a arcurilor capitulate la datorie în urma uzurii, am așezat covorașe menite să atenueze problema. Marea mea dezamăgire e că din punct de vedere vizual situația rămâne problematică. Verdele intens al tapițeriilor nu vrea să se pupe cu oranjul modern al singurelor carpete pe care le-am găsit în dimensiunile potrivite. Iau fiecare scaun în parte, ca să mă asigur că nu vor fi accidente neprevăzute. Pe fața mea se ivesc primele semne de reală îngrijorare: picioarele acestora sunt mai șubrede decât mă așteptam. Deja îmi vedeam mătușile căzute pe jos, cu scaun cu tot. Poate chiar și un verisor mai năzdrăvan are șanse de... aterizare forțată. Vedeam masa dezbinată sub greutatea bucatelor pe care le-am pregătit și auzeam hohotele hâde ale arcurilor rebele din scaune chiar când ne ridicam cu toții să ciocnim ouă roșii. M-am așezat pe canapeaua cea nouă, cu fața spre mobila recondiționată și am început să plâng... Deschid ochii, mă uit spre perdeaua cea nouă, căutând lumina caldă a soarelui, dar exteriorul e încă scăldat în cerneala nopții. Totul fusese un vis...

Pe când lumina începea să străbată livingul prin perdeaua cea nouă, eram în bucătărie, trebăluind cu drag și spor la bucatele tradiționale. Eram mult mai liniștită, deoarece la ultima renovare am optat pentru un set de scaune de living clasice, în deplină armonie cu mobila veche, dar recondiționată, care și-a recăpătat strălucirea de odinioară. Am optat și pentru o masă de living, compania perfectă de care aveau nevoie scaunele cele noi pentru a întregi decorul. Scăpasem de vechiturile pe care le utilizasem până atunci, dar se pare că amintirea lor continuă să planeze prin intermediul subconștientului meu în livingul recent modernizat, . Îmi dorisem de multă vreme să le pot schimba, conștientă fiind de faptul că piesele mici de mobilier sunt acel suflu primăvaratic capabil să schimbe întreaga ambianță a unei încăperi. Drept urmare, din a schimba întregul mobilier și a retușa micile detalii, am ales să operez modificări acolo unde cu un buget mic pot obține un rezultat de efect.
SomProduct.ro
Importanța mesei și scaunelor de calitate în livingul oricărei case
Masa și scaunele sunt elemente ritualice, fapt ilustrat și în artă: cavalerii se strâng în jurul mesei rotunde în semn de egalitate, turiștii se strâng la Masa Tăcerii. Banale obiecte de mobilier, scaunele și mesele sunt cele ce îi adună pe toți laolaltă, susține nu doar nevoia de hrănire, ci dă naștere socializării, oferindu-ne bucuria de a ne reuni cu cei dragi într-un cadru plăcut. SomProduct știe asta și vine și te ajută să-ți scoți vechiul mobilier la pensie, înainte ca el să îți scoată ție peri albi. Coșmarul ce-ți bântuie livingul sau sufrageria va fi spulberat cu o bogăție de stiluri și oferte pentru toate gusturile și buzunarele, transformându-l într-un vis frumos devenit realitate. Astfel, tu și cei dragi te poți bucura în tihnă de sărbătorile pascale și de momente inedite în familie sau alături de prieteni.


Cum ar arăta livingul tău fără masa și scaunele tale preferate?
SomProduct.ro
SomProduct.ro

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019

Comentarii

Voi citiți...