Ce poți face cu un teren intravilan la țară?

„Vinde-l!”, au spus unii. Fiind amplasat la ieșirea din sat, alții ziceau să încep o cultură de lavandă sau turmeric. Eu visam să construiesc... În mintea mea, fiecare metru pătrat era gândit și proiectat: o poartă din lemn sculptat la intrare, o potecă pietruită care să te poarte până la veranda casei, după care șerpuia până spre grajdurile unde se aflau animalele și te purta prin curtea păsărilor. Pe scurt, visam să îmi deschid un soi de pensiune agroturistică, dar de mărimea unei case de vacanță pentru a le oferi oamenilor posibilitatea de a se relaxa la final de săptămână, într-un cadru pitoresc și dominat de liniște. 

Unii au înțeles din ideea mea un singur cuvânt: CABANĂ. Credeau că idealul meu este o căbănuță din lemn, fără să își dea seama că satul este amplasat într-o zonă bihoreană, în care câteva dealuri răzlețe îmbrățișează câmpia, iar lemnul ar fi în peisaj ca nuca-n perete. De altfel, lemnul este un material pretențios, greu de întreținut, iar eu voiam ceva premium.

Ce înseamnă o casă premium pentru mine?
O casă trainică, o construcție capabilă să treacă testul timpului și să înfrunte intemperiile. Aceasta trebuie să fie ridicată doar din materiale moderne, de o calitate înaltă și să fie rezistentă precum o fortăreață. Așa visez să fie și colțul meu de rai, un loc în care oaspeții să se simtă bine, să se relaxeze, să se bucure de comuniunea cu natura, aproape de oraș, dar totuși departe de agitația care ne macină echilibrul interior, găzduiți într-o clădire care să le ofere tot confortul de acasă.

Cum fac rost de o casă premium?
Nu va pica din cer, în mod sigur. În primul rând, e nevoie de o locație. O avem. În al doilea rând, avem nevoie de materiale de construcții. Materiale de construcții trainice pentru o casă trainică. Nu am scăpat de un prieten, meseriaș în construcții de altfel, și a trebuit să îl însoțesc la magazinul „cu prețuri și promoții incredibile”. Incredibil de mari și de ieșite din orice tipar, aș zice eu, căci pe lângă faptul că materialele costau o poală de bani, transportul nu era asigurat în preț, manopera nici măcar atât, iar asta însemna cheltuieli neprevăzute. Asta însemna că, la final, nu aș mai fi putut achiziționa cei doi ponei, caii, păsările domestice și păunii pe care îi visez de foarte multă vreme umblând țanțoși prin curte... Ce mă voi face în cele din urmă? Simțeam cum planurile mele se dezintegrau în maldăre de cărămidă spartă, sub țigle ce se spărgeau țiuind în timpane și îmi vedeam proiectul o ruină. Până când a apărut luminița de la capătul tunelului. Căutând cu disperare o firmă care să transporte materiale de construcții la un preț prietenos cu buzunarul și planurile mele, am dat de o minunăție care mi-a readus speranța și încrederea în reușita scopurilor mele: Casa de comenzi Vindem-Ieftin.ro.

Aliatul perfect în drumul spre o casă premium
Vindem-Ieftin.ro nu este doar o firmă de transport (ceea ce mă chinuiam eu să găsesc), ci este tocmai aliatul de care aveam nevoie la procurarea unor materiale de o calitate ireproșabilă la un preț imbatabil. Plus transport. Plus alte minunății. Să le luăm pe rând. Cum se poate asta? Vindem-Ieftin.ro achiziționează materiale direct de la furnizori sau chiar producători. Astfel, prețul este mai mic, iar calitatea este și ea garantată, deoarece marfa este „proaspătă”, nu a petrecut veri toride și ierni geroase în depozite sau prin magazine, pe la zeci de intermediari, astfel încât să își piardă din proprietăți. Acest lucru este deosebit de important în ceea ce privește acoperișul casei. M-am decis de la bun început la un acoperiș din țiglă metalică, de preferat mată, deoarece îi conferă un aspect aparte, elegant, cochet și discreț în același timp, care va arăta nemaipomenit în lumina soarelui de câmpie. M-am oprit la Grande mat Bilka, o țiglă ce rezistă decenii, iar un acoperiș ce rezistă vreme îndelungată garantează o viață lungă a costrucției. Tot de aici am luat și pavajul din piatră naturală care se încadra perfect în ideea mea: pavaj Arvore Star Stone. M-a intrigat faptul că firma ce produce aceste pavaje minunate are sediul și producția chiar în comuna unde urmează să construiesc agropensiunea - Nojorid, Bihor - dar e mult mai avantajos să apelez la Vindem-Ieftin.ro, deoarece transportul individual m-ar fi costat suplimentar, ceea ce înseamnă ca trebuia să tai de pe lista de dorințe și balansoarul pe care voiam să îl amplasez în curte, mobilierul de pe verandă, florile și poarta din lemn. Fumul s-a risipit de îndată. Eram fericită și îmi vedeam visul realizat tot mai aproape.
Vindem-Ieftin.ro
L-am contactat pe meseriaș, dar mi-a zis că nu mă poate ajuta. Înțelesesem mai apoi că i-am tulburat planurile, căci el avea o înțelegere cu depozitul la care fusesem pentru prima dată, iar faptul că nu am achiziționat cele necesare de acolo, nu i-a mai permis să ia discount. N-a fost o problemă de nerezolvat, căci la Vindem-Ieftin. ro manopera se negociază. În plus, eu am fost cea care a primit „discountul”, căci am filmat livrarea primelor produse, am încărcat clipul și am primit 100 lei cadou pentru cumpărături ulterioare. Am și pus ochii pe niște uși de interior Porta Doors și pe varul de interior Caparol, necesare după ridicarea casei. 

Această serie de motive m-a determinat să apelez la Casa de comenzi Vindem-Ieftin. ro și să îi îndrept și pe alții spre acești oameni care ușurează construcția casei ideale. Casa mea premium e aproape gata, finisată, iar acum încep să caut oferte de ponei și alte animăluțe simpatice, care vor transforma cu totul casa de vacanță în cadrul relaxant pe care mi-l doresc și cu care am pornit la drum. De ar exista și o casă de comenzi pentru ponei...
Vindem-Ieftin.ro

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019

Comentarii

Voi citiți...