Vara lui 2019. Spre Sud-Est sau spre Nord-Vest?

Luna lui Prier. O dimineață în trafic. În fața mea clocotește un ambuteiaj din cele mai serioase. Se pare că voi întârzia la serviciu. Din nou. Nervii sunt încordați la maximum și muzica de la radio e acompaniată de o suită de claxoane soprane. Îmi doresc să vină concediul. Măcar pentru câteva zile să am parte de relaxare și să scap de condițiile traficului infernal. De câteva zile mă gândesc tot mai mult la acest aspect, la odihnă, la o destinație care să îmi armonizeze spiritul cu întreaga natură, cu universul. Încă port în minte aroma zilelor petrecute pe plajele grecești, briza sărată jucându-se cu părul meu, unduirile harnice ale mării de cristal, ce răcorea nisipul înfierbântat...

Scurtul moment meditativ estre întrerupt de publicitate, așa că schimb canalul. Mă atrage un ritm vesel ca o zi de vară ce se aude la unul din posturi. Culmea, nu este o simplă melodie estivală, ci tocmai începe o emisiune cu temă turistică, mai precis de prezentare a potențialului turistic al unei țări. Ediția de azi îi are ca invitați pe doi dintre cei mai importanți pioni ai turismului românesc, reprezentanți oficiali din Ministerul Turismului din România, căci despre destinații din țara noastră se va și discuta astăzi. Automat parcă, circuitele vacanță vara 2019 s-au aprins. Ia să-i dau o șansă emisiunii!

După o prezentare succintă a fiecăruia dintre ei, detalii pe care nu le-am luat în seamă, am sesizat viziunile diametral opuse ale celor doi: unul părea tradiționalist în răspunsurile sale, iar celălalt se arăta deschis la provocări și noi experiențe turistice. Totuși, de la bun început, ambii s-au proclamat pentru importanța cunoașterii bogăției turistice din propria țară și că abia după ce simți că ai epuizat destinațiile autohtone ar trebui să traversezi granițele țării. Ceea ce, au recunoscut și ei, poate părea puțin exagerat, dar ei recomandă echilibrul: un sejur în țară să fie contrabalansat de o vacanță în străinătate și viceversa. Au motivat acest aspect prin exemplul turistului activ și responsabil, care promovează atracțiile turistice din propria țară turistilor cu care interacționează în vacanțele sale. 

Întrebați fiind despre cea mai frumoasă destinație turistică, o destinație potrivită oricărei vârste, vocile celor doi au luat-o pe cărări diferite: Eforie Nord și Băile Felix. Însuși moderatorul a fost surprins de cele auzite și, intrigat fiind de răspunsurile primite, a decis să inițieze o „bătălie” a celor două repere. Reprezentantul ce susținea supremația litoralului a invocat ca prim motiv popularitatea în rândul turiștilor de toate vârstele, stațiuni precum Eforie Nord fiind destinația ideală atât pentru tineri dornici de aventură la aqua park-ul din localitate, dar și pentru familii cu copii grație plajei cu intrare lină în mare. Sau pentru vârstnicii în căutarea unui remediu natural și eficient împotriva reumatismului: nămolul lacului Techirghiol. Ce poate fi mai bun decât o destinație de vacanță care să satisfacă întreaga familie? Domnul care susținea Băile Felix a ținut să sublinieze că turismul balnear e încă perceput cu reticență de segmentul mai tânăr, ei având încă în minte imaginea bunicilor ce merg la tratament, dar uită un amănunt. Turismul balnear cuprinde și partea de Spa, de relaxare. Ce remediu mai bun pentru a uita de stresul cotidian decât o ședință de aromaterapie îmbogățită cu proprietățile apei termale? De asemenea, Băile Felix este cea mai mare stațiune balneară din România și aici se află cel mai mare ștrand termal din acest colț de țară, deschis tot timpul anului, nu doar în sezonul estival. La acesta se adaugă două aqua park-uri și zecile de piscine cu apă termală ale hotelurilor. Cu siguranță există posibilități de petrecere a sejurului pentru fiecare. 
Da, a ripostat primul dintre ei. Nu neagă beneficiile apei termale, dar briza marină e un factor curativ excepțional. Medici din întreaga țară prescriu terapia cu aerosoli pacienților suferinzi de astm bronșic sau alte afecțiuni din sfera ORL, fiind una din cele mai plăcute terapii, ce poate fi aplicată cu succes și la bebeluși. Eforie Nord e una din cele mai recomandate stațiuni pentru o astfel de cură. Aici nu doar că te distrezi, dar devii mai sănătos numai respirând. Interlocutorul său intervine rapid, dorind să precizeze că și apele termale pot fi folosite în curele de aerosoli. Știați că de la Băile Felix se captează apă termală și se ambalează sub formă de spray nazal, produsul fiind recomandat ca adjuvant în afecțiunile ORL, alergii sezoniere, răceală și gripă, prin efectul său decongestionant? Apoi, celălalt domn, a ținut să precizeze că și împrejurimile trebuie să fie ofertante din punct de vedere turistic, astfel încât un sejur mai lung să nu fie afectat de rutină. Eforie Nord, deși este o stațiune mică, este localizată aproape de reședința de județ, orașul Constanța, care oferă o infinitate de posibilități de umplere a timpului liber: o vizită la delfinariu, plimbare pe faleza guvernată de grandiosul cazino, evenimente culturale... Partenerul de discuție ține să precizeze și el că în centrul stațiunii Băile Felix se află un lac încărcat cu nuferi și lotuși, renumit în zonă și recomandat ca loc de promenadă în apropierea pădurii, la aer curat. În plus, reședința de județ a Bihorului, orașul Oradea, e la 9 km de Băile Felix, turiștii având la dispoziție terase cochete, numeroase bijuterii arhitecturale în stil Art Nouveau care îți cuceresc privirea, sinagogi și catedrale impunătoare, semn al mozaicului cultural, muzee și cetatea medievală ce găzduiește un lapidariu, dar și singurul muzeu al fotografiei din România. Cum să te plictisești aici?
Chiar așa... Cum să te plictisești? Aud un claxon. Sunt în fața semaforului ce se uită fix cu ochiul lui mare și verde. Am rămas cu gândul la posibilitatea de a redescoperi turismul balnear. Trebuie să inițiez operațiunea sejur 2019. Cum mă asigur că va fi o vacanță reușită? Merg în vacanță cu Christian Tour! După 22 de ani de activitate și peste un milion și jumătate de turiști mulțumiți, vacanța mea va fi una din cărămizile ce construiesc calea spre următoarea bornă: două milioane de sejururi perfecte! La Băile Felix! Spre Nord-Vest!


*Surse foto: ChristianTour.ro și arhiva personală
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019

Comentarii

HR Passion a spus…
Vacanta plăcută Daniela! Doua destinatii foarte frumoase ai ales!
Daniela Veres a spus…
Mulțumesc! La Băile Felix merg destul de des, fiind atât de aproape de Oradea, dar se pare că am înlocuit Eforie Nord cu Neptun. Cineva are gura aurită. Sau tastele aurite :))

Voi citiți...