Timpul petrecut acasă cu un smartwatch se măsoară!

Ironia sorții... Perioada de stat în casă a apărut taman când aveam de gând să îmi recapăt forma de dinainte de iarnă. La mine, iarna înseamnă puțin mai mult sedentarism, alimentație mai grea, astfel încât primăvara e anotimpul în care am de dat jos 2-3 kg. Nu-i mult, dar nici puțin la 1,60 m.

Într-o dimineață, m-am urcat pe cântar:

-Nu-i a bună! Dacă nu vrei să te prindă vara cu urme de cozonaci, cârnăciori și alte bunătăți adunate de peste iarnă, pune osul la treabă, că e prea ascuns sub... slăninuță, sărăcuțul!

Apoi am deschis ochii. Visasem. Chiar visasem asta? Înseamnă că e grav. Trebuie să mă apuc de treabă. Decid să nu îmi fac nici de data asta un abonament la sală pentru că voi profita de dotările din parcuri, de pistele de alergare și vara mă va prinde pregătită. Un smartwatch care să mă ajute să îmi monitorizez parcursul e ideal în astfel de situații. Doar să aștept vremea bună și să încep activitatea fizică.

16 martie 2020. Stare de urgență. Recomandările de izolare în case dau năvală, cu un debit ce îl depășește pe cel al Dunării la început de primăvară, când se topesc toate zăpezile din cele zece țări pe care le străbate. O ființă solară, așa ca mine, să stea în casă? Nici poveste! Dar unde-i lege, nu-i tocmeală, așa că mi-am făcut niște provizii, am împachetat toate cele necesare în casă a mai rămas doar mobilierul, de zici că eram melcul cu casa în spate, și dusă am fost. 

Până când totul va reveni la normal, m-am mutat la țară.

La momentul scrierii acestui articol, a început a treia săptămână în izolare la curte, departe de restricțiile din oraș și zău ca nu mi-e dor, iar planurile mele în ceea ce privește activitatea fizică își continuă cursul într-un mod neplănuit, dar surprinzător. Simt că timpul petrecut acasă mă ajută să mă regăsesc și să îmi găsesc noi pasiuni, să mă bucur de cele vechi chiar la mine în curte, cu ușa închisă oricărei vizite, dar cu sufletul deschis spre un viitor luminos, plin de optimism. Plus o formă fizică bună.

Am/N-am? Am descoperit!

Aici n-am pistă de alergat, dar am o grădină imensă pe care să o străbat toată ziua în adierea vântului, învăluită în primele raze calde ale soarelui. Am descoperit că asta face mult bine și psihicului, poți medita, îți poți pune ordine în gânduri în timp ce faci mișcare. Răsăritul în grădină e minunat!
arhivă personală
Aici n-am aparate de fitness în aer liber, dar am parcele întregi de însămânțat. Deja am pus ceapă, cartofi, ridichi, pătrunjel, morcovi și alte bunătăți naturale. Am descoperit că grădinăritul se poate transforma într-o pasiune, dacă faci asta din plăcere, că pământul te așteaptă și îți poate servi ca sursă de procurare a hranei indiferent de vremuri. Am descoperit deja că pământul e mai fidel decât magazinul din colț, iar roadele lui... dulci.
arhivă personală
Aici nu am gantere, dar am zeci de ghivece de flori care au necesitat schimbat de pământ, mutare în exterior, am plantat butași de trandafiri cumpărați online. Acum aștept să îmi primesc răsplata. Florile le-am iubit mereu, nu îmi văd curtea fără mușcate de toate culorile, asparaguși voluminoși ori leandri diafani și mlădioși. 
arhivă personală
Aici nu am prieteni (și dacă aș avea, nu aș primi și nu aș face vizite), dar am două pisici, doi munți de afecțiune, care știu să suplinească golul lăsat de lipsa interacțiunii umane. Ei sunt eroii mei cu blăniță pufoasă, Băiatuꞌ și Fetița:
arhivă personală
Am descoperit că Fetița e mai „lipicioasă” și mai ușor coruptibilă cu recompense, astfel încât o pot integra în activitatea mea fizică. Iată cum procedez: mă așez, iar pe un genunchi pun recompensele ei preferate. Fetița ia recompensa, o felicit, mă ridic și așez recompensa pe celălalt genunchi. Și tot așa, de vreo 10 ori.
arhivă personală
Aici nu am cântar, dar am smartwatch-ul care că îmi demonstrează că toate aceste activități și efortul depus la însămânțat, la cărat ghivecele cu flori și ghidușiile cu pisicile au ecou, oferindu-mi acea motivație pe termen scurt de care cu toții avem nevoie ca să mergem mai departe, indiferent de cât de grele sunt timpurile pe care le trăim.

De ce ar trebui să investești într-un smartwatch în această perioadă, când stai în casă?

  • monitorizează pașii și numărul de calorii arse prin mișcare, astfel încât să nu ai grija acumulării unui surplus de greutate, deoarece tu deții controlul;
  • analizează nivelul de hidratare / oxigen al corpului, elemente esențiale în astfel de situații;
  • are funcție de termometru, deci poți afla dacă ceva nu e în regulă cu tine încă de la primele semne;
  • muzică integrată pentru momentele în care simți că nu mai poți... dă play cântecului tău preferat și delectează-ți auzul;
  • modelele Garmin Vivomove/Vivoactivene recomandă personalizat, prin animații, ce tipuri de exerciții ți se potrivesc, astfel că nu vei resimți absența antrenorului personal de la sală;
  • unele modele smartwatch au chiar și funcție de plată la terminalele POS, ca să eviți contactul cu banii în această perioadă;
  • au accelerometru și multe alte funcții care îți vor ușura izolarea.
    WatchShop.ro
Poți alege un smartwatch tipic, modern, iar dacă ești fanul cadranului clasic și îți dorești niște funcții mai simple (contorizarea numărului de pași, calorii, somn sau notificări din social media ori e-mail), optează pentru ceasuri hibrid care... Ce se aude?

-Ceasuri! Ceasuri damă! Pentru toate gusturile-n gamă! Ceasuri bărbați! Haideți, ceasuri să vă luați! Pentru toate gusturile și nevoile, să vă bucure zilele!

Iarăși visez? Nici nu mai știu. Cert este că smartwatch-urile abia așteaptă să vă sară în ajutor ca să vă mențineți în formă, să vă țineți corpul departe de tentația sedentarismului și să vă facă mai ușoare zilele de stat acasă.

-Miau! Miaaau!

Da, acum trebuie să plec, pisicile își cer drepturile: pliculețul preferat. Apoi, merg să ud în grădină. Oh, și poate că fac și puțină curățenie? Nu, trebuie să ud florile mai întâi... Cine a spus că în #TimpulPetrecutAcasă nu îți poți menține tonusul și sănătatea corpului la cote maxime? Și tu poți face asta! Dacă nu mă crezi pe cuvânt, întreabă o sută de români un smartwatch!

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020, proba 14

Comentarii

Voi citiți...