Astăzi, EU sunt Omul-Păianjen!
InterComFilm |
Până să apară filmul Omul-Păianjen: În
lumea păianjenului, credeam că numai eu sunt Omul-Păianjen, dar m-am
înșelat. Eram Omul-Păianjen doar în dimensiunea mea. Peter Parker și Miles Morales sunt și ei din acest neam.
Bine, bine, glumesc. Sunt doar un cadru didactic ce odinioară a fost la rândul său un copil
captivat de povestea tânărului înțepat de păianjenul radioactiv, poveste ce continuă
să cucerească noi generații. Drept urmare, o nouă animație cu iubitul personaj va apărea la cinema din 28 decembrie 2018.
Dar în dimensiunea mea, în imaginația mea, pot să fiu, măcar pentru o zi,
celebrul erou.
O zi din viața mea ca Om-Păianjen?
Pentru că în prim-plan se află OMUL, îmi voi folosi super-puterile
în rezolvarea situațiilor… umane. Banal? Nu obligatoriu, vorbesc de lucruri pe
care nu le-aș face în mod normal sau nu ar avea același impact asupra
celorlalți.
Ora 8: Mă trezesc, beau cafeaua și calc costumul cel nou… Ies din
casă, încercând să nu fiu văzută. Mă folosesc de pânză ca să ajung în timp util
la școală, doar n-o să dau bani la taxi când dețin propriul „mijloc de transport”!
Unsplash |
Ora 9: Oră de limba română cu clasele la care predau. Da, pot
preda și fără costum, dar o oră mai deosebită le-ar face plăcere. Pentru că nu
există copil care să nu fi fost fascinat de un supererou, le voi face tuturor plăcerea
de a intervieva o vedetă a supereroilor. Plănuiesc să desfășor ora ca pe o conferință de presă în care ei să adeseze întrebările dorite, curiozitățile lor despre viața Omului-Păianjen, iar eu le voi
furniza toate informațiile, discuția mergând în direcția cunoașterii interioare
și a creșterii stimei de sine. Fiind într-un moment vulnerabil al vieții, Omul-Păianjen e
un exemplu de curaj și de noblețe. Devenit supererou fără voie, elevii vor învăța
că, indiferent de surprizele mai puțin plăcute pe care ni le rezervă viața, ei
trebuie să vadă partea plină a paharului și să culeagă din asta ce e bun pentru ei și semeni.
Ora 13: Am o misiune specială: voi petrece câteva ore la centrul
de oncologie pediatrică din oraș cu adevărații supereroi ai lumii în care
trăim. Eu, cu pânza mea, mă pot agăța doar de clădiri, dar pânzele lor sunt
capabile să îmbrățișeze viața și să o țină de partea lor într-un cocon țesut cu ambiție și sacrificii, în ciuda piedicilor pe
care le pune cel mai temut antagonist al secolului XIX: boala.
Ora 16: Plimbându-mă „la bordul” pânzei, am observat că există
probleme de curățenie și mai sus de nivelul ochilor noștri. M-am agățat de
copaci care aveau prinse, printre ramuri, pungi de plastic mânate de vântul
puternic, mingi sau chiar crengi care stau să se rupă. Cum mașinile celor care se
ocupă de asta nu ajung atât de sus, mi se pare o misiune realizabilă pentru Omul-Păianjen. Foarte posibil să interacționez cu câțiva păienjeni în timpul acestei operațiuni. Am să-i întreb dacă au leac de frică pentru oamenii ce se tem de ei...
Ora 20: Pornesc pe urmele răufăcătorilor în parcul din centrul
orașului... îi pândesc pe cei care vandalizează băncile, coșurile de gunoi sau
leagănul copiilor. Poate părea o îndeletnicire prea umană, prea banală, dar
îmbrățișarea pânzei mele îi va învăța că scopul acelor obiecte este utilitatea,
în ele investindu-se timp, muncă și bani. De asemenea, nu cred că m-aș putea
abține să nu îi întâmpin cu un „BAU!” pe cinste. Pe bune, rău faci, rău găsești! Astfel de
oameni ar trebui să aprecieze lucrurile mărunte și importanța lor.
Apoi, aștept în noaptea rece și înstelată să apară un răufăcător
pe masura Omului-Păianjen. Un monstru gigantic, creat în laborator, gata să
distrugă tot orașul. Sau măcar vreo dihanie inginerească, un robot ce scuipă
foc și împrăștie substanțe radioactive printre oameni… Sau, mai bine: ambele
variante! Dar atunci îmi amintesc că cei mai mari antieroi acaparează sufletele
noastre. Mânia, invidia, răutatea, ura sunt cei mai de temut monștri cu care ne
putem întâlni. Aceștia există în toate dimensiunile, începând cu cea a
Omului-Păianjen și terminând cu a mea, a ta… Bunătatea și empatia față de cei
din jur sunt virtuți care te pot transforma pe tine, omul, în supereroul
propriei povești. Împlicându-te în problemele comunității, respectând lumea
care te înconjoară și înfruntându-ți proprii demoni, vei căpăta un strop din puterile Omului-Păianjen.
Unsplash |
Articol scris pentru SuperBlog 2018
Comentarii