Septembrie, luni...

     Ultima zi de luni a lunii septembrie. Vara se stinge încet, încet, iar prietena mea de suflet, Vacanța, își va lua și ea concediu în curând. Peste o săptămână, mai precis. Am întrebat-o: „Nu vrei să mai rămâi?”. Mi-a răspuns sec: „Nu pot. Am bilet de tratament într-o stațiune de recuperare din Egipt. Toată lumea a plecat. Berzele, rândunicile, doar eu am rămas aici ca fraiera. Și e ultima cursă. Nu pot să mai stau niciun ceas. Pe anul viitor!” Și-a plecat. Parcă o și vedeam singură, într-un un aeroport deja mult prea familiar, ascunsă printre propriile-i valize enorme, așteptându-și avionul spre Egipt. În una dintre valize, în cea mai mare, mai exact, a împachetat soarele cu căldura sa. În două-trei valize mai mici și-a pus din roadele toamnei, că a zis că nu are bani la ea decât de cazare la hotel. Bun. Dar ceva nu îmi era în clar, așa că am pornit pe urmele ei, poate, poate nu s-a îmbarcat încă. Am găsit-o stând pe o bancă, își aștepta taxiul care s-o ducă la aeroport. Am întrebat-o: „Da' de unde ai tu bani de cazare la hotel în Egipt pe o perioadă așa îndelungată, cucoană?” La care ea îmi răspunde mirată: „Păi nu știi? Am dat căsuța mea în chirie unei prietene, Toamna. Ajunge în curând. Doar că e foarte greu să aducă atâtea bagaje singură. Are vreo zece valize pline cu nori grei, de plumb, și vreo patru trolere cu vânt vijelios. Și doar știi că biata mea căsuță e cam mică, s-ar putea să-și lase din bagaje pe afară, prin curte, deci să nu te miri că toată natura va deveni melancolică. Că e cam uitucă, biata, dacă își ia ceva din bagajele pe care le ține pe afară, uită să și le închidă și mai scapă câte-o ploaie, niște nori dintr-însele...”
Acestea fiind zise, mi-am luat rămas-bun de la cucoana Vacanța Lenevescu și aștept noua chiriașă, Toamna Melancolescu-Facultescu.