Să SuperBlog sau să nu SuperBlog?

Aceasta este întrebarea!

arhivă personală
De câteva zile, noutățile despre un nou „sezon” Spring SuperBlog curg năvală și zău că m-a lovit un chef nebun de competiția asta. În ediția de iarnă am spus pas, deoarece eram sigură că nu pot onora un număr atât de consistent de probe și nici nu mai scrisesem de multă vreme pe blog.

Dar activitate scriitoricească am avut și încă am. În curând se face anul de când promovez frumusețile Oradiei și ale Bihorului, scriu câte 2-3 articole pe săptămână, iar în spatele acestora stau ore bune de documentare și de scotocit după chestii creative. Așa a ajuns blogul meu în planul secund, iar Ghidul Local blogul adoptiv. 

După aproape un an, parcă simt nevoia de diversificare, iar o tură de SuperBlog parcă n-ar strica. Așadar, intru și eu în roller-coasterul cu provocări, emoții de tot felul, surprize-surprize și multă, multă voie bună, mai ales că edițiile de primăvară la care am participat au fost cu mai multă inspirație, chiar și cu premii la care nici nu m-aș fi așteptat, fiind vorba de o competiție cu bloggeri atât de creativi.

Să ne citim cu bine la Spring SuperBlog 2020!

Comentarii

Voi citiți...