Dor de... SuperBlog!

Cât a trecut de când nu ți-am mai trecut pragul, blog drag!
Câtă vreme te-am lăsat să zaci în colbul amintirilor, sub povara unui cufăr ce ne cuprinde și macină cu tumultul său: Timpul... Mai precis, lipsa lui. Căci orele au ajuns, de când nu ne-am mai văzut, să treacă precum minutele și, mă întrebam, oare nu ar fi potrivit să renaști din cenușa cu ocazia ediției aniversare SuperBlog2018? Cu atât mai mult cu cât, tot acum zece ani, am început să înșir cuvinte stinghere, timide prin intermediul tău?
Credeai că ești mic, dar acum ești mare...
Credeai că te-am abandonat, dar ce e mai bun doar de-acum vine...
Te scot din cufărul sinistru și te șterg de lacrimile trecerii timpului așa cum înlături praful ce pângărește paginile cărții preferate...

Concluzia? Participăm la SuperBlog! După o abandonare în mijloc de competiție și două traversări a liniei de finish, ne întoarcem în această competiție care m-a uimit încă din primii ani de blogging prin comunitatea care s-a legat în urma competițiilor. An de an, ediție de ediție, prezentă sau absentă, savuram articolele și discuțiile pline de haz de pe grup și, implicată sau nu, simțeam și trăiam emoțiile celor ce așteptau, cu sufletul la gură, notele.
sursă foto

Vreau să retrăiesc pe propria-mi piele toate aceste experiențe!
Mă înscriu la SuperBlog!
La mulți ani, SuperBlog!
La mulți ani, confidentul meu virtual!

Comentarii

Albert Budica a spus…
Bine ai venit in SuperBlog - editia aniversara de 10 ani! Multumim pentru inscriere si iti amintim ca luni, 1 octombrie 2018, se lanseaza prima proba a competitiei. Daca vrei sa primesti probele direct in inbox, iti recomandam sa te abonezi la newsletterul nostru: https://blog.super-blog.eu/ Te asteptam cu drag la linia de start. Inspiratie si succes din plin!

Voi citiți...