Drum bun, 2018!

Dragă 2018,

În doar câteva ore vei pleca spre negura timpului și vei deveni istorie, amintire, lăsând loc unui frate mai mic, 2019, care vine cu speranță, încredere și noi provocări. 
Ai fost un an dur, vreau să fiu sinceră. M-ai purtat pe culmi, dar m-ai scăpat adesea din brațele tale în mijlocul călătoriilor. M-am simțit mândră de mine însămi, împlinită de ceea ce realizasem, dar m-ai și doborât de câteva ori, iar asta m-a împiedicat să mă bucur de ceea ce mi-ai oferit. Ai luat de lângă mine două persoane dragi, asta a durut rău. Poate că, în lumea asta haină, Raiul are nevoie de suflete bune ca să nu-i ruginească porțile. Dar eu am suferit și nu m-am vindecat complet nici până azi. Cu toate acestea, sunt conștientă că fiecare cădere a fost prilej să nu mă dau bătută și să depun eforturi și mai mari pentru a mă ridica din nou. Așa m-au învățat anii trecuți.
Pentru clipele de bucurie îți mulțumesc. Îți mulțumesc că mi-ai dat prilejul să demonstrez că pot obține performanțe alături de elevii pe care i-am călăuzit pentru scurt timp, dar de care m-am despărțit cu lacrimi, de ambele părți, semn că am avut acces la ceva mai mult decât carnetele lor de note: am pătruns în sufletele lor. Iar despărțirea a fost cu atât mai grea. 
Îți mulțumesc că m-ai învățat că nu ai cum să schimbi concepțiile oamenilor, că un om încuiat nu poate fi convins de beneficiile pe care i le poate aduce un lucru nou și nici nu merită efortul să îi explici. Iar dacă alții de la un nivel mai înalt le țin isonul în ceea ce privește opiniile lor limitate, îți vor râde în nas de dreptatea lor cea închipută. 
Îți mulțumesc pentru locurile noi pe care le-am vizitat. M-ai învățat că nu ai nevoie decât de un bilet de tren și un bagaj plin de entuziasm și curiozitate pentru a porni la drum, că restul sunt detalii. Astfel, am devenit mai receptivă la nou, descoperind colțuri de rai.
Îți mulțumesc pentru persoanele pe care mi le-ai scos în cale, încrederea pe care mi-au arătat-o a fost neprețuită pentru mine. Mii de mulțumiri pentru prietenii care mi-au fost alături necondiționat și în acest an. 


Îți mulțumesc îndeosebi pentru fulgerătoarea decizie de a redeschide acest blog, a fost un adevărat tratament după „eșecul profesional” de care n-am fost răspunzătoare, din toamnă. Decizia de a participa la SuperBlog se regăsește, cu siguranță, în top trei cele mai bune decizii ale anului 2018. Am experimentat abordări noi, m-am jucat cu cuvintele, am ieșit din zona mea de confort și am utilizat preponderent fotografii din arhiva personală, ba chiar am pozat special pentru articolele care au permis acest lucru. Și pentru că rezultatele la probele lansate de sponsori au fost peste așteptările mele, pasiunea mea pentru fotografie a prins contur și datorită premiilor cash/vouchere eMag pe care le-am obținut la cele două probe notate cu 100 de puncte (Educație financiară în pași de... literatură și De la 100 la 200 cu un acoperiș de calitate). Așa am ajuns în posesia lui:


Tot aici aș vrea să transmit toate gândurile bune și miile de mulțumiri către cei care au parcurs articolele înscrise în competiție. Pentru un scriitor, cea mai mare recompensă e aprecierea celor ce -i citesc rândurile așternute pe hârtie. Fizică sau virtuală.

Rămas bun, 2018! La mulți ani, 2019!

Comentarii

Voi citiți...